LORAND (BOȚI) BALINT, MANAGING DIRECTOR LA LEO BURNETT GROUP, VA CONDUCE NOUL DEPARTAMENT DE MARKETING AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE HANDBAL

 

Federația Română de Handbal anunță crearea Departamentului de Marketing, departament al cărui scop este reconectarea handbalului românesc cu publicul larg, partenerii și sponsorii Federației astfel încât handbalul să redevină sportul național de echipă al românilor. 

Departamentul va fi condus, în calitate de Director de Marketing, de către Lorand (Boți) Balint - Managing Director la Leo Burnett Group, una dintre cele mai puternice agenții de publicitate din România.

“Marketingul este o necesitate a sportului actual. În momentul de față este capital să ai un Departament de Marketing, fiindcă fără el sportul (indiferent care) nu are viitor. Este o afirmație dură, dar în care cred cu toată tăria. Exemplele cele mai reușite sunt peste ocean, unde cele trei sporturi (baschet, baseball si hockey) sunt fenomene de masă, datorită marketingului. Vorbind despre handbal, același lucru se întâmplăși la nivel de structuri mondiale și europene (IHF, EHF), precum și la nivelul federațiilor naționale unde handbalul este foarte puternic. Sunt fericit că Boți a venit lângă noi, fiindcă este un adevărat profesionist și, mai mult decât atât, iubește handbalul, sport pe care l-a și practicat în copilărie. Bun venit Departamentului de Marketing, bine ai venit, Boți!- Alexandru Dedu, Președinte al FRH.

“Consider că înființarea Departamentului de Marketing în cadrul FR Handbal, condus de dl.  Lorand Balint este un pas important pentru că misiunea de a convinge clienții să cumpere spectacolul handbalistic revin, în sfârșit, specialiștilor.După efortul depus în creșterea calității produsului handbalului românesc, este momentul să ne concentrăm și pe marketarea corectă a acestuia.”Mihail Bocan, Secretar General al FRH.

 “Îmi place handbalul și cred cu putere că este unul dintre lucrurile cu care România poate să se mândrească. Am decis să mă implic direct în activitatea federației, în paralel cu rolul din Leo Burnett Group, pentru că împărtășim aceeași viziune asupra viitorului handbalului în România și pentru că am încredere foarte mare în echipa din federație că are forța și determinarea pentru a o aduce la viață. Dacă ne uităm la ceea ce s-a făcut în ultimii ani, vedem o serie de eforturi la nivel local unde s-a încercat revitalizarea fenomenului, doar că este vorba despre eforturi punctuale, disparate și de cele mai multe ori pe termen scurt.

Rolul echipei de marketing a FRH va fi să completeze aceste eforturi, să le amplifice și să le focuseze, dându-le coerență la nivel național. Să fie aproape de oameni, să gândească și să implementeze programe de marketing care să reînsuflețească handbalul în întreaga nație. Visul nostru este ca fiecare român să fie mândru cu handbalul românesc și o să facem tot ce putem pentru a-l aduce la viață” Lorand (Boți) Balint, Director de Marketing al FRH.

Lorand Balint este unul dintre cei mai experimentați profesioniști din lumea marketingului românesc, cu o experiență de mai bine de 15 ani în domeniu. De-alungul timpului, a ocupat mai multe funcții în cadrul companiei Leo Burnett, printre care Global Account Director, Regional Account Director Sub-Saharan Africa, Regional Account Director Europe, Head of Brand Communication. În prezent, conduce biroul din România ca Managing Director.

De asemenea, Lorand Balint este editorialist pe subiecte de marketing și comunicare la Forbes România și are o bogată activitate universitară fiind profesor asociat la Programul MBA Româno - Canadian.

La rându-i a urmat o serie de cursuri scurte la universități din Harvard, Montreal, Antwerpen sau Maastricht. 

https://www.linkedin.com/in/lorandbalint