ROMÂNIA, OBIECTIV AMBIȚIOS LA CAMPIONATUL MONDIAL FEMININ DIN DANEMARCA

Naționala feminină a României și-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial din Danemarca, care se va desfășura în perioada 5–20 decembrie, anul acesta. Tragerea la sorți de miercuri a așezat România într-o grupă foarte puternică. Vom juca alături de adversarele tradiționale din Norvegia, Rusia și Spania, dar și cu Kazahstan și Porto Rico.

Federația Română de Handbal a fixat drept obiectiv al naționalei calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Credem că tinerețea naționalei noastre, la care se adaugă experiența unor jucătoare cu sute de jocuri internaționale, dar și faptul că în lot se vor afla unele dintre cele mai bune jucătoare din lume, ne dau dreptul să sperăm la această clasare. 

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a declarat :

”Este o grupă grea, în care jucăm cu campioana și vicecampioana Europei. Sper să facem parte din cele patru echipe care se califică în optimi, după care vom face totul să ajungem în primele opt echipe. Am toată încrederea în fete și în stafful tehnic și, din partea Federației, vom face totul pentru a sprijini echipa națională să se califice la Jocurile Olimpice de la Rio.”

Naționala va fi antrenată la Campionatul Mondial tot de Tomas Ryde, cel care a calificat echipa noastră la această competiție. Tomas este optimist înaintea turneului:

”Trebuie să credem în visul nostru de a ajunge la Rio 2016 și, de aceea, trebuie să luăm fiecare zi ca pe o competiție.

Grupa noastră este una dură. În fața unor echipe puternice, precum Norvegia, care pleacă din poziția de favorită, Rusia și Spania, prioritatea noastră este să accelerăm atacul și să surprindem adversarele prin momente explozive, iar apărarea și cu cooperarea cu portarul trebuie îmbunătățite.

Toate jucătoarele noastre trebuie să-și îmbunătățească performanța și nu ne mai putem baza doar pe Cristina Neagu, Valentina Ardean-Elisei și Paula Ungureanu. Acum este momentul ca Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Eliza Buceschi, Mădălina Zamfirescu și alte jucătoare tinere să preia inițiativa și să formăm acel sentiment minunat de ECHIPĂ. 

Poți avea talent toată viața, dar vine și momentul în care trebuie să acționezi. Iar acel moment este acum!”

Meciurile din grupa C, cea a României, vor avea loc la Fredrikshavn, în luna decembrie a acestui an. Federația Română de Handbal va facilita accesul suporterilor români la meciurile naționalei. Pentru pregătirea turneului final, vor fi organizate în toamna acestui an mai multe meciuri cu naționale de top, pentru care Federația a pornit deja negocieri.

Naționala feminină de handbal a participat la toate edițiile Campionatelor Mondiale, începând din 1957, la care a câștigat o medalie de aur și două de argint.