Federația Română de Handbal anunță că antrenorul Tomas Ryde nu poate conduce echipa națională a României în partida de sâmbătă, 4 iunie, de la Piatra Neamț împotriva echipei din Belarus, din motive personale. Având în vedere urgența medicală din familia sa, antrenorul Tomas Ryde s-a deplasat înapoi în Suedia și nu va fi alături de echipa României.
Antrenorul secund, Costică Buceschi, va conduce Echipa Națională de Handbal Feminin a României la ultimul meci din grupa de calificare pentru Campionatul European din Suedia.
Suntem alături de Tomas și de tatăl lui și sperăm într-o însănătoșire grabnică.