Naţionala de handbal tineret a României (sub 21 de ani) se pregăteşte intens în aceste zile pentru turneul de calificare la Campionatul Mondial din 2017, etapă care va avea loc în 6-8 ianuarie la Piteşti. Tricolorii vor juca într-o grupă dificilă cu Danemarca (6 ianuarie), Suedia (7 ianuarie) şi Bulgaria (8 ianuarie), din care se califică doar primul loc.
România are la dispoziţie numai doi handbalişti care evoluează constant la nivelul Ligii Naţionale. 12 din cei 18 handbalişti convocaţi sunt componenţi ai formaţiilor din liga secundă. Danemarca și Suedia se bazează în schimb pe câțiva jucători cu experiență la nivelul Ligii Campionilor.
"Este un turneu foarte important pentru noi toți. Mulți jucăm în liga a doua și poate fi o rampă de lansare în handbalul de top. Pentru a câștiga toate meciurile, trebuie să avem o apărare foarte agresivă și multă răbdare în atac. Sperăm și ca publicul să fie un atu pentru noi!", a precizat pivotul Gabriel Dumitriu (Știința Bacău).
"Este ultimul turneu pentru generația noastră și vrem să îi facem mândri pe fani de noi. Ultimele victorii ale naționalei de seniori ne-au arătat că totul este posibil în handbal și ne dorim enorm această calificare la Mondiale. Determinarea și spiritul de grup sunt principalele noastre arme contra Danemarcei și Suediei", a adăugat centrul Octavian Bizău (CSM București)
Tricolorii antrenați de Ovidiu Mihăilă, cel care califica România în 2015 după o pauză de un deceniu la un Mondial de tineret (locul 8 în Brazilia), speră să încurce și de această dată calculele hârtiei și să depășească reprezentativele scandinave, mult mai bine cotate.
Tot la Pitești, în urmă cu fix un an, în fața unui public fanatic, generația lui Iancu, Negru și Racoțea lăsau acasă două echipe mai bine cotate: Croația și Slovenia. Cei trei au făcut întretimp pasul la seniori, iar puștii actualei naționale U21 speră să ajungă la JO Tokyo 2020 sub comanda lui Xavier Pascual. La finalul lui 2016, naționala de tineret a efectuat un cantonament la Barcelona alături de prima reprezentativă.
"Chiar dacă multe lume spune că această generație nu are capacitatea de a face un lucru extraordinar, eu am totuși încredere în ei. Mi-au dovedit în pregătire că sunt niște bărbați adevărați, sunt foarte responsabili și sunt sigur că vor da totul pe teren la meciurile de la Pitești. Întâlnim două școli de handbal foarte puternice, dar și handbalul masculin românesc este în creștere și există potențial. Unitatea echipei va fi atuul nostru în fața Danemarcei și Suediei. Sunt convins că în anii următori vom avea la naționala de seniori mulți handbaliști din această generație", a declarat Ovidiu "Coco" Mihăilă.
Lotul României:
Portari: Dan Vasile (HCDS Constanţa), Răzvan Apostu (CNOT Braşov), Mihai Merlă (CSM Bucureşti)
Extremă stânga: Csog Vencel (HC Odorhei)
Interi stânga: Alexandru Dascălu (CSM Bucureşti), Alexandru Bologa (HCDS Constanţa), Robert Gal (Ştiinţa Bacău)
Centri: Iosif Buzzle (CNE Sighişoara), Robert Nagy (Academia Minaur), Octavian Bizău (CSM Bucureşti), Dragoş Hanţaru (Ştiinţa Bacău)
Interi dreapa: Bogdan Mănescu (CSM Bucureşti), Ionuţ Broască (Ştiinţa Bacău)
Extreme dreapta: Roland Thalmaier (Potaissa Turda), Ferencz Csaki (CNOT Braşov)
Pivoţi: Gabriel Dumitriu (Ştiinţa Bacău), Mihai Becheru (CSM Bucureşti), Ştefan Leonard (Poli Timişoara).
Programul competiției:
Suedia - Bulgaria, vineri (6 ian), ora 14.00
Danemarca - România, vineri (6 ian), ora 16.00
România - Suedia, sâmbătă (7 ian), ora 16.00
Bulgaria - Danemarca, sâmbătă (7 ian), ora 18.00
România - Bulgaria, duminică (8 ian), ora 16.00
Danemarca - Suedia, duminică (8 ian), ora 18.00
Biletele costă doar 5 lei/zi (abonamentul pentu tot turneul costă 12 lei), se pot achiziționa online pe eventim.ro și, în ziua partidelor, de la casele de bilete de la Sala Trivale din Pitești.